dor... si timp.... si iarasi vara

DOR DE ACASA.... O SAPTAMANA CRUNTA PENTRU MINE.. cu oameni incruntati intr-un metrou ce clocaia a nefericire, fetze mult prea toride pentru gerul din suflete, cu unele mastii putin atinse in vopseaua materialismului ... dar am trecut cu bine peste!! m-au ajutat extrem de mult criticile celor de la anul4.

Sunt zile in care tacerea, revarsarea jaratica a luminii si cararile familiare te fac sa numeri altfel clipele. Timpul capata consistenta moale a amintirii, usor insiropat de trecut. In acelasi timp, viitorul defileaza incet prin fata ferestrelor. Tragi cu ochiul catre el prin draperii albe si moi, dar nu indraznesti sa iti desprinzi mana de pe ceafa calda a prezentului.

Te uiti in oglinda si iti intalnesti ochii si vezi cum au inceput sa imprumute culorile altora.

Bucati de iris adunate aiurea. Te plimbi printre cuvinte si iti dai seama ca uneori literele se leaga in alta parte. Iti impletesti degetele cu o raza de soare si numeri firicele de praf care te ating in zborul lor.

Ritmul e cel al zilelelor cu zumzet de albine. Racoarea e cea a aleii cu regina-noptii. Dorul e cel al noptilor de vara, cu povesti spuse de vapoare timpul nu mai seamana a timp ci mai degraba seamana a vant

Mi-au placut intotdeauna cuvintele. Cum suna forma lor si cum rasuna sensul lor.

Sunt cuvinte care imi sunt dragi ca prietenii vechi; sunt cuvinte si expresii care ma pot face oricand sa zambesc. Si da, sunt cuvinte care frang inimi.

Oh, daca as fi fost doar putin mai atenta la seminariil mi-ar fi fost mult mai usor sa spun ce vreau sa spun in continuare. Sunt cuvinte sau alaturari de cuvinte care pot fi banale sau de neinteles pentru majoritatea oamenilor; dar pentru tine – sau pentru cativa oameni – pot avea o asemenea incarcatura emotionala, incat sa trimita fiori. E un nume pentru asta, nu mi-l amintesc.

‘Zambet pufos’ – eu ma simt copil spunand, auzind asta. Zambetul pufos e un zambet tremurator, neafisat pe de-a-ntregul, ascuns in spatele perdelei, ascuns printre gene, ascuns. E mic, e ezitant, e si temator si increzator. Eu stiu asta. Si o prietena veche stie asta. Dar altcineva, poate intelege toate aceste lucruri in doar 2 cuvinte?

‘Anomenai’ - e probabil cel mai iubit cuvant. E dor sfasietor, e nostalgie, e singuratate, e o mana intinsa. Inseamna a tanji, a astepta, a cauta, a spera . E vocea tanguitoare a Quatarului, e dor de psalmii lui Arghezi.

Cuvintele atat de pline de sens sunt mai mult decat cuvinte, sunt legaturi mai puternice decat timpul.

‘Nopti de vara, cu povesti spuse de fluturi’ – e atata trecut in cuvintele astea, sunt atatea sentimente ingropate, e atata fericire… – incat doare fizic, doar citirea acestor cuvinte prin caiete vechi, doar poposirea lor pentru o clipa pe buze. Si tot timpul asta trecut – nu face decat sa adanceasca fericirea de atunci.(si fluturii atatea povesti au ascunse in inimile lor)

Unul dintre sentimentele mele preferate e sentimentul de ‘tarziu’. Poate fi acesta inteles de altcineva, asa cum il inteleg eu? Sentimentul de tarziu aduce toamna si ceata in suflet si te face sa vrei sa iti simit obrajii si mainile reci. Te face sa cauti drumul spre casa ca pe singurul loc unde poti respira si mai face ca toate melodiile de la radio sa se potriveasca cu ce simti tu.

e iarasi vara..