impetuos necesar:schimbare

şi n-am curaj să încep cu nici unul*lucruri*. Trebuie să încep de undeva. De la mine, de la tine, de la motivul pentru care te târăşti de la o zi la alta, aşteptând să se întâmple o minune şi să începi să trăieşti din nou, de la permanenta muncă de a evita să-ţi întâlnesc privirea, de la nonşalanţa cu care te iau peste picior când chiar nu pot evita dialogul, de la miile de întrebări pe care le-am strâns în cap, de la misterul crizei prin care trec bărbaţii când realizează că nu mai au chiar 20 de ani-au 26, de la zâmbetul pe care nu mi-l pot reţine , de la căldura care îmi invadează corpul, de la avântul pe care şi-l iau braţele mele , de la oboseala mea cronică, de la un suflet încremenit de spaima încă unei deziluzii, de la talentul de detectiv pe care îţi doresc să-l ai, pentru că eu n-o să-ţi nici un link ajutător, de la curajul pe care va trebui să ţi-l faci, pentru că de data asta chiar nu mai am de gând să ridic nici un deget. Trebuie, într-adevăr, să schimb foarte multe lucruri. Aşa că, dragul meu, te invit să dai tu startul.

confesiuni

Oare ce doare cel mai rau? Faptul ca a uitat sa sune, sau faptul ca nu stii daca e sau nu fericit? Nu-mi plac povestile neincheiate. Nu-mi plac punctele de suspensie . Nu-mi place sfarsitul ambiguu in care nu stii daca mai e ceva de facut sau nu... Sfarsitul acela in care totusi mai speri la ceva... Oglinda imi spune un lucru, sufletul imi spune multe altele. Ascult oglinda, ascult instinctul; Postarea asta e pentru cand vom avea chipul plin de riduri , fundul lasat, sanii moi ,privirea deloc atragatoare si perfuzii care sa ne tina in viata. deci Mara crezi ca vom sti unde s-au dus frumusetea si sanatatea noaSTRA mentala?

I.N.-R.(giani)

M-am rupt de tine,nu am vrut sa ajung la drojdiile urii..sa ne inchipuim ca ai murit.Eu te-am plans,te mai plang si acum,dar am sa te ingrop ca pe toti mortii.Plange-ma si tu ,si apoi ingroapa-ma,incinereaza-ma,termina cu tot.Si vom fi amandoi asemeneni celor care mor tineri si frumosi si pe care moartea nu ii poate altera in aminirea celorlalti.Dar asta numai dupa ce-mi vei fi accordat ultimile ganduri,in chip de multumire pentru ca ti am fost pansament atunci cand ti-a fost mai greu. pentru I.N.-R.(giani)

timp

Dar pana sa-mi schimb atitudinea, vreau sa mai scriu; chiar daca sunt o neserioasa. Chiar daca azi spun adio, iar maine ma-ntorc. Asa si cu iluzia mea... De fiecare data. E un du-te -vino continuu. E un fel de joc stupid si masluit. Si stateam dimineata si ma uitam pe geamul mare, de care ploaia se izbeste mereu cu aceeasi tristete.... si ma intrebam, de parca era prima oara cand imi venea in minte ideea asta: de unde atata sacrificiu pt...o iluzie? Imi place sa-ti spun iluzie, pt ca ...la urma urmei e o realitate. Desi de fiecare data cand scriu...venele-mi plesnesc de-atata suficienta. De ce atata sacrificiu? Pt ca mi-e dor sa iubesc un barbat de calitate.De ce sacrificiu? Pentru ca astfel voi savura mai intens placerea de-a te fi avut.Si nu stii tu , cate suflete-am zdrobit incercad sa fac ceva ce oricine-si doreste... Sa iubesc. Nimic nu ma opreste sa ma-nbat cu fericire. Rezerve am, nelimitate. Iar tu, esti combinatia letala pentru inimia unei femei sensibile. Eu sunt o sensibila. Recunosc si uneori sunt chiar mandra de asta. Daca te-as fi avut mai demult si dintr-o data ( si stii bine c-as fi putut sa te am), as fi murit . Pentru ca ai in tine o prea mare concentratie de barbat,madrie, raceala, sarcasm, psihologie , persuasiune, neoblete, ironie, caldura, inteligenta, prostie, viciu, cultura, perversitate, supunere, razvratire. Femeile din viata tau au gresit fatal, voind totul. Sau in bucati mari. Cand am descoperit combinatia aceasta, am inteles ca din tine trebuie sa musc doar cat sa pot trai decent. . Si n-as numi asta sacrificiu. O fac frumos si asta-nseamna arta. Am tot ce-mi trebuie pentru a desavarsi acesata lucrare. Am si putere, am si rabdare, am si rusine. Astept momentul in care sa te simt fara tine. In care sa inchid ochii si sa nu regret nimic. Nici iluzia, nici sacrificiul. Nici lacrimile, nici zambetele. Nici luptele pierdute, nici cele castigate. Nici vorbele, si cel mai important , nici tacerile Si-apoi sa te fac la loc... In forma pura. Sa fiu prima femeie care a atins o himera.

sinucigas

De data asta trebuie sa reusesc, trebuie sa imi inving frica. Sa imi domin instinctele. Oricat am incercat sa gasesc solutii si un sens pentru toate, tot in acest punct ma intorc. Gata sa sar. Privesc moartea in ochii ei reci.. si sincer este mai placuta decat viata, care pentru mine este un fel de povara. La ce bun sa iti tarasti vremelnica existenta pe Pamantul asta, din care oricum nu va ramane nimic, daca nu iti face placere? Care ar fi scopul? Ei toti imi spun ca ma inteleg si ma sustin, dar nimeni nu da doi bani. Si nimeni nu ma intelege. Doar la "sarmana mea mama" mi-e gandul. M-a crescut cu atata dragoste, iar eu nici macar un bilet de adio nu voi avea cum sa ii las. Am vrut sa scriu unul, dar mi-am dat seama ca urmez cu fidelitate calea cliseelor “va iubesc, dar nu mai rezist”. Genul acela de bilet care ii face pe toti sa susoteasca dandu-si ochii peste cap “vai, ce nebuna, ce lasa..si cum nu i-a pasat ei de restul”. Te judeca conform propriilor sisteme de referinta, insistand ca doar adevarul lor este valid. Ma intreb daca e destul de mare distanta pana jos. Cel mai groaznic ar fi sa esuez si sa raman paralizata, sau stiu eu. Nu imi pot scoate gandul asta din cap. Si nici nu imi pot opri lacrimile. Care nu curg pentru mine, sau pentru ca las viata in urma. Ci doar pentru mine. Si pentru ca mi-e frica. Nu vreau sa cauzez durere, dar toata viata mea nu reprezinta decat un sir nesfarsit de durere. Si neimpliniri, pe toate planurile. Viata poate intr-adevar sa fie frumoasa, dar nu pentru cineva ca mine. Care a pierdut totul fara sa fi avut macar ceva vreodata. Era mult mai bine daca nu ma nasteam deloc, nu as fi trecut prin asta. Si asa oricum viata nu mi-a dat nimic bun. Sunt o picatura intr-un ocean caruia nu ii pasa de mine. Am stat cu mana intinsa, cersind atentie si o vorba buna, dar am primit doar rautate. Ei spun ca se merita sa traiesti pentru iubire, pentru a face un copil. Eu nu stiu ce-i iubirea si nu voi descoperi vreodata. Iar faptul ca aleg sinuciderea nu este o dovada de lasitate, cum vor zice toti, ci de pragmatism: de ce sa ma chinui inca 40 de ani cand pot sa inchei socotelile de acum? Lasi sunt aia care sunt vai de viata lor, bolnavi in ultimul hal, terminati, cadavre umblatoare. Dar prea lasi sa isi curme suferinta, se agata cu disperare de fiecare clipa cu care isi mai pot prelungi agonia. Ahh, am uitat, a zis Dumnezeu sa nu iti iei viata. Cinic si sadic mai esti. Hai sa vedem, daca ne intalnim curand, noi doi, fata in fata. O sa am ceva intrebari sa-ti pun. In fond, este viata mea si ar trebui sa pot sa fac ce vreau cu ea. Nu mi-ai dat-o tu, ci mama. Daca as sti ca lucrurile s-ar aranja si s-ar rezolva de la sine iar ceea ce se intampla acum este doar ceva trecator..da, s-ar merita sa ma chinui in continuare. Dar eu nu mai cred in povesti. Nu mai cred in noroc. Am asteptat cu speranta soarele atatia ani si el nu a rasarit. Un pas mai am de facut, unul singur. Un pas catre intuneric si catre nimic. Nu ma asteapta ceva mai bun dincolo, stiu asta. Dar prefer nimic-ul durerii si nonsensului. Ce ciudat se contracta timpul cand iti vezi moartea cu ochii. Este adevarat ce se spune, secundele se transforma in zeci de secunde. Parca viata vrea cu ultimele ei puteri sa te chinuiasca si iti da suficient timp sa te intrebi in fata inevitabilului ce nu mai poate fi stopat acum: oare era ceva trecator? Oare existau alte solutii? *In cele 2-3 minute in care ati citit acest articol aproximativ 5 oameni s-au sinucis. Intre 50 si 100 au incercat sa o faca dar au esuat si au supravietuit.

O fata ca ea..

"Mi-e dor de tine...stiu k te-am pierdut pt totdeauna dar nu ti-am spus atat de multe,nu ti-am aratat k te iubesc,nu am stiut sa te iubesc,nu te-am meritat...oricum voi trai in umbra ta,voi sta departe de tine pt fericirea ta..."-S.M.S 19aprilie2011,3:25 dupa ani si ani te intorci si o vrei inapoi pe fata,pe care n-ar fi trebuit atunci s-o lasi sa plece! mereu exista in viata noastra o fata ca ea........trebuia sa o iubim ca pe o stea......insa si stelele apun !

Drum bun, fie ca vei trai, fie ca vei cadea.

candva chiuleam zilele de la scoala si fugeam in anticariate. Imi cumparam de toti banii pe care ii aveam carti. Asa am ajuns sa cred in dragoste. Sa cred ca dragostea rezolva toate problemele. Sa cred ca e de ajuns sa iubesti… In zborul meu sa imi indeplinesc visele, am cazut pe pamant si mi-am frant aripile. Da, lumea e pe pamant si nu spre ceruri. Ok, recunosc, nu am putut avorta niciodata gandul acesta , ca e de ajuns sa iubesti, dar cel putin l-am anesteziat acolo in mine. Ramane sugrumat de viata mea mult prea agitata ca sa poata sa respira si sa ma intoarca din drumul pe care am ales sa traiesc. Chiar daca imi scriu viata pe un blog si cei care isi arunca privirea au atestat doar in a judeca si nu in a intelege. Chiar daca viata aceasta e la fel de rece si confuza ca si mine. Si chiar daca uneori imi curg lacrimi. Lacrimi de dor. Imi lipseste ceva din viata. Si chiar daca nu stiu ce e, imi e foarte dor de acel “ceva”. Eram atunci indragostita de Eliade si Kafka si credeam ca visele se indeplinesc intotdeauna. Mi-am amintit si de zilele mai putin frumoase. Cand, saturata de mult prea multa violenta de acasa, am plecat din casa alor mei intr-o seara calda si neagra. Cu 2 perechi de blugi, un tricou, 1 CD cu muzica simfonica,Biblia si bani de un bilet de troleibuz. Am dormit pe treptele Teatrului . Dimineata am urcat pe Pietricica si am privit pentru prima data un rasarit de soare, de la nastere pana la metamorfoza luminii zilei. Nu eram nici trista, nici fericita. Eram doar bine.Si starea aceasta de bine o am pana azi. Ma uitam la oras si mi-am spus ca o sa cobor sa traiesc.Mi-am amintit de Thomas Mann “Muntele vrajit” – carte foarte proasta dupa parerea mea – in care singura fraza care ma impresionase era Drum bun, fie ca vei trai, fie ca vei cadea.

viata de dupa pierderea vietii...

Pierderea cuiva drag este Golgota fiecăruia dintre noi. Este cel mai negru punct și cel mai urât coșmar. Abia atunci înveți să alegi uitare/iertarea/valorizarea. Sau te afunzi într-un drum fără capăt. fiecare își alege un alt drum, așa cum știe mai bine. Toate chestiile importante de pînă atunci devin apă chioară. Prezentul devine infern. Aud deseori în stânga și dreapta mea (de la prietene, cunoștințe, colege, partenere de conversație pe forumuri sau blog etc) despre drame personale, pierderi tragice personale sau ale partenerilor, îndoieli și neputință, clacare și resemnare, ori –pur și simplu- mers mai departe. Am trecut prin asta și, oricum ai da-o, suferința poate da adevărate lecții de comunicare. Ea nu caută, ea alege direct. Nu există să uiți, nu întotdeauna. Nu uiți, poate arunci în timp, într-un colț al minții. Nu merge întotdeauna faza cu timpul, că vindecă. La mine nu a mers dar probabil e o amăgire căci, dacă stau bine să mă gândesc, mă umflă și acum plânsul când dau de dor și de raftul cu amintiri din dulapul minții. La cei foarte dragi mie nu a mers. Poate doar a șchiopătat, o idee, pe calea timpului ireversibil. Mă întreba ieri o amică, ,,Ce mă fac, Ale!?”. M-a lovit frontal, mi-am reamintit durerea celor dragi, conștiința încărcată (nu știam cum să fac să fie mai bine, ce aș putea să fac, să fiu pur și simplu, acolo, mereu). Nu există un răspuns și o acțiune standard, cred eu. Am început, evident, să o încurajez din tot sufletul meu (și chiar credeam, cred, ce i-am spus!). Dar, oprindu-mă o clipă, constat amar că totul era vorbărie goală în acel moment. Nu ai cum, pur și simplu nu ai cum să faci pe cineva să treacă peste, eventual să-l faci să se simtă o idee mai bine. Dar ai cum să-l faci să se descarce, lăsând calea să-și spună tot oful, toată implicarea emoțională și jalea de necuprins. Ai cum să-i dai importanță și curaj, prin plângere și acceptare. Nu poți anticipa nimic, dar poți caăuta adaptarea. Cuvintele pot face mult bine. Dar tot cuvintele lasă cele mai mari urme, căci reamintesc întruna durerea. Tăcerea, nici ea nu e mai prejos. Poate limita o durere sau o poate amplifica. Tăcerea e totul în marile momente. Atunci când ești persoană direct/indirect implicată în durere (prin pierderea cuiva propriu drag sau prin pierderea cuiva drag pentru altcineva foarte drag ție), nu poți găsi un model de comunicare eficient pentru durerea ta sau pentru durerea lui/ei. Desfășurarea de forțe exterioare devine punct de căpătâi în urlete. Poți doar să te desfășori, să apelezi la cineva, face to face sau pe net, poți să stai alături de ceilalți dragi. Să te desfășori, să-l lași/s-o lași să se desfășoare, să-ți alegi/să-și aleagă tăcerea și ușile închise, tu doar fiind acolo. Simplu și, paradoxal prin acțiune, îți este și ție extrem de greu. Tu, ca persoană indirect legată, suferi în tăcere, de suferința și durerea lui/ei. Înveți că sufletul și mintea, ca două lucruri distincte, nu mai coexistă împreună în astfel de situații. Înveți că ești total neputincios, poați doar să fii și atât. Dragostea face enorm de mult bine, dar tot dragostea poate doborî. Înveți că problema lui/ei nu poate deveni a ta, oricât ți-ai dori să găsești o cale. Înveți amar cât de greu e doar să fii lângă cineva. Nu e vorba de sacrificarea propriului timp, ci de durerea de a ști durerea lui, de a ști și că vei trece și tu, la un moment dat, prin asta. În acest caz, uitarea nu mai devine victima trecutului, ci o cale de mijloc printre durerea și negativismul asociate acceptării realității, asociate unei resemnări fără seamăn. Mângâierea și îmbrățișarea, ca arme prezente, devin uneori, cel mai bun aliat. Alteori, contra timpului. Din păcate, de cele mai multe ori, simti nevoia singurătății.La dureri nu e ca și la marile bucurii, durerile ți le ții pentru și cu tine, cum spuneau marii filosofi. Aici, ușile închise nasc un spațiu propriu care vindecă numai speculativ. Aici nu există ferestre deschise. Aici chiar e sfârșitul lumii, până te vei trezi într-o zi și te vei simți mai liniștită. Numai tu ai răspunsul lor în timp și calea de a le parcurge în propriul fel. Devii mai atașată de trecut și de toate amintirile, mai puțin implicată în viitor. Da, știu, este greu. Simți că tot rostul de ți-l știai nu mai e al tău și, mai presus de orice, nu știi cum să mergi mai departe fără acea persoană. Nu că nu ți-ai fi pus problema ci, pur și simplu, nu știi. Senzația durerii animă senzația inimii că bate fără rost în acel moment. Toată lumea din jur ți se pare că te tratează ca pe un clișeu. Întoarcerea la propriul timp și fuga de prezent dă naștere la scenarii ireale, dar și la revelarea unui curaj/unei puteri nebănuite în suflet. Nici nu știai că poți fii atât de puternică, de curajoasă. Clișeul “ nu ești singură“ dintr-odată nu mai pare atât de gol. Realizezi în propria manieră cum bagajul emoțional ți se duce de-a valma, cu tot cu un suport real și viu în fața ta. Dar mai realizezi și că începe un nou drum, în care trebuie și simți că vrei să fii mai puternică, pentru că numai tu poți face asta pentru tine. Ești singura care deține cheia. Pentru că da, ai pentru cine și ce trăi mai departe, chit că o faci în memoria acelei persoane sau pentru cel drag, sau pur și simplu, pentru tine, respectându-ți propria rezistență interioară și propria existență. Generarea de lacrimi devine generare de emoții și descărcare. Ceilalți oameni dragi îți sunt aici, acum. Așteptarea dureroasă pentru tine este izbăvirea de durere pentru alții. Pentru persoana pierdută și pentru trecutul tău. Plângi, plângi, scoate tot afară. trântește, fă ce vrei, oricum nu te vede nimeni, dacă nu vrei. Alegi astfel, să fii tot TU, nu mai ușoară, ci mai împăcată cu tine și cu noul viitor. Ai făcut tot ce puteai, din toata ființa ta, nu ai de ce să te mai învinovățești. Culpabilizarea nu scoate la lumină emoția vindicativă a durerii, o accentuează. Poți fi tot TU în continuare, în alt mod. Nu ești experiment social, ești un om! Privește, o clipă, în jur. Numai tu, numai voi știți propriul răspuns, propria cale. Curaj, din toată inima. Liniștea vine în timp, sper eu. O.N :(

iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut vreodata sa suferi...

nu imi pare rau de oamenii din trecutul meu,caci exista un motiv pt care nu fac parte din viitor

iertare:D

Imi amintesc uneori de tine. Deja din ce in ce mai rar, dar cand o fac, simt cum o parte din mine nu mai e demult a mea. Mi-e dor de zilele in care tot ce asteptam era un gand, de soarele pe care promiteai sa mi-l cobori de pe cer pentru a-mi lumina ziua, de sarutul unei nopti de iarna, de zambetul si imbratisarea ce imi stergea intr-o clipa orice. Ma intreb ce ar fi fost daca nu te-as fi cunoscut? As fi fost poate inca una dintre acele mii de femei ce nu cred in iubire, ce nu afla poate niciodata de ce exista cate o varianta feminina pentru aproape orice nume masculin, la fel cum as fi fost probabil una dintre aceleasi femei ce nu stiu ce inseamna sa urasti, sa vrei intr-o clipa sa nu fi iubit si sa te pierzi in amintiri incalcite, sperand sa te regasesti, nestiind de fapt ca nu vei mai fi niciodata aceeasi. A trecut mai bine de o mie de ani de atunci. Si totusi, de fiecare data ma trezesc simtind altfel. Azi, poate pentru prima data, m-am hotarat sa te iert. Nici nu mai stiu de ce atata vreme nu am facut-o, dar azi am simtit ca te-as putea privi zambind, ca dupa atata timp am putea vorbi despre noi fara durere, ca am putea sa ne amuzam de copilarie si am putea poate chiar sa ne imprietenim. Astfel de revelatii te fac uneori sa crezi in stravechea credinta ca totul e trecator. Oare si iubirea e la fel de trecatoare, si ne comportam toti ca niste copii ce uita a doua zi jucaria ce le-a fost aruncata pe furis? Sau e oare o metoda ciudata a sufletului nostru de a se vindeca, lasandu-ne sa credem ca am uitat totul sau l-am inlocuit cu alte amintiri? Cred mai degraba ca e vorba de un fel anume al vietii fiecaruia dintre noi, cu cat iubim mai mult, cu atat uitam mai usor, indragostindu-ne in fiecare zi cu atata pasiune incat a doua zi ne dorim mereu mai mult. Si cand totul ne e luat, nu avem nevoie decat de o gura de aer proaspat pentru a ascunde sentimente dureroase si a o lua de la capat. Am ajuns astfel sa cred ca de fapt te-am iertat de mult, dar abia azi am reusit sa inteleg. Am reusit sa vad dincolo de timp doi oameni carora le era frica de o iubire mult mai mare decat sufletele lor puteau duce, si ce au ales sa fuga. Si fuga asta, de tot si de toate, nu s-a terminat poate nici azi, chiar daca fiecare si-a gasit un loc de popas. Credem cu tarie ca traim iubiri eterne. Cautam modalitati diverse de a ne asigura ca cel pe care il iubim va fi mereu acolo, la bine si la greu, dar oare cand o iubire a trecut, dispare ea cu adevarat? Si tocmai pentru ca undeva in sufletul meu iubirea noastra s-a ghemuit lasand loc viselor noi, am reusit sa iert. N-ai disparut, dar de azi pot sa privesc inapoi la fel de bine cum pot privi inainte stiind ca exista o partea din mine ce ti-a ramas.

tie-mie

tu de ce esti in stare?

lepadare

am ramas la fel-de suflet nu te poti lepada niciodata. Sa stii ca sunt exact acelasi om. Nu mai pun pret pe lucrurile pe care pui tu pret acum pentru ca am invatat multe intre timp. daca tu crezi ca nu mai regasesti nimic din ce stiai la mine inseamna ca,poate, tu ai pierdut ceva intre timp. De ce m-am schimbat? eu sunt un ditamai omul si am realizat ca mi se potriveste mai bine. Daca as fi fost copil m-ar fi omorat. Cand m-ai sunat ultima oara? Cand m-ai intrebat sincer ce mai fac? Cand m-ai intrebat daca mai am sufletul sita si daca fac fata? eu am ochii goi si nu albastri. Sa stii ca daca nu te-am aprobat nu inseamna ca nu te-am inteles. Si tu stii bine ca daca ai avea nevoie intr-advar de mine as fi acolo. nu ma mai regasesc in contextul in care te afli..

Tie-Mie

Tie, nu pot spune decat ca imi pare rau. "Cu lacrimi se poate spala un pacat, asa ca ia seama si plange cinstit, pentru tot ce-ai urat sau tot ce-ai iubit, si inca, in suflet nu-ti este iertat." Tie, nu pot decat sa iti cer iertare pentru toate momentele de cumpana si de deznadejde. Iarta-ma pe mine, neghioaba, de tot ce omor fara stire si nu consider pacat. Iarta-ma suflete, cu multa rabdare si fii tu macar mai intelept decat maruntaiele care dicteaza in stanga si-n dreapta fara nici un resentiment. Sa nu fugi dincolo de mine scarbit de atata dimineata trecuta fara rost. Sa nu ma lasi niciodata numai pe mine cu toata deznadejdea. Si as mai vrea sa iti multumesc pentru poarta mare si scorojita careia i se spune "in drum", cu locul acela fara asfalt numit "batatura" in care cad merele din copaci si batranii le strang cocosati de pe jos, si le ingramadesc in poala pe care o tin cu grija cu mana lor tremuranda. Iti multumesc pentru tot, desi imi pare asa rau ca te-ai instrainat de mine si nu mai vrei sa scoti nici macar un deget afara, si nu te mai bucuri de mine, nici eu de tine. Macar eu, nu te mai tin minte. Si pentru toata mahnirea si amarul, tie, omule, iti cer sa ma ierti. Si cand de doua ori pe luna nu ai sa ma mai gasesti si poate o sa-ti para rau ca nu ma recunosti, iti spun sa te uiti mai bine, dincolo de perdeaua de jale si sa ma cauti atent in flori uscate si in furnici (sunt mai la indemana). Si pana data viitoare cand ai sa crezi ca-ti sunt straina sa ma citesti printre randuri si mai ales sa nu ma urasti, desi poate fi extrem de usor. A trecut prea multa zapada peste mine, suflete drag, am orbit de atata lumina si nu te mai vad, nici nu te mai recunosc desi, parca mirosul ala de mere cazute, parca, parca il stiu de undeva. Iar tu, ai spus "buna seara" si te-ai dus undeva " Unde nu e nimic, numai fum, numai zat", si te-ai facut mic, mic de tot, iar eu am ramas fara tine si nici macar nu am bagat de seama. Si, sa-ti mai spun ceva, nu mi-ai lipsit, pentru ca se poate trai si fara tine, desi, "nu e prea castigator".Iar peste toate acestea, te iert, pe tine inventar de pacate pagane, ascunse cu grija in cateva ambalaje de unica folosinta. Sa nu-ti fie teama, pana maine, inca, voi fi aici si niciunde, si nu ma mai duc acasa, pentru ca mi-am facut o cutie de chibrituri in sufletul tau in care ma bag si mi-e bine. Iar acum, la sfarsit, nu stiu sa-ti spun mai mult decat "Buna seara", dar nu oricum, ci asa cum spune Ea, de fiecare data altfel, si parca din ce in ce mai incet. "Buna seara din nou, buna seara adanc, Doamne dragi, domni stimati, eu am treaba, eu plec Si pe urma aici e un fum de ma-nec Nu-nteleg de ce parca...imi vine sa plang.." (Ca un fum de tigara, sufletul - Adrian Paunescu)

Vote pt MaDoOtzA!!

buna banuiesc ca acum ai ajuns acasa...m-am gandit mult la discutia de aseara,la relatia noastra si mai ales la tot ce s-a intamplat intre noi in ultimul timp..si am ajuns la concluzia ca doar ma agat de tine.ai avut dreptate cand ai zis ca sa ne despartim si acum am realizat si eu asta..desi imi e greu sa o spun..oricum in relatia noastra au intervenit multe de la familia ta la minciuni..probabil nici eu nu am stiu cum sa ma port cu tine sau cum sa te tin aproape sa iti mentin viu interesul si probabil te-ai plictisit,insa de aucm nu mai esti legat in nici un fel deci poti sa iti vezi linistit de viata ta..a fost o perioada frumoasa si sincer cu toate problemele ce decurg din asta nu imi pare rau si nu regret nimic ...ma bucur ca am putut pentru o vreme sa fac parte din viata ta ... iar de acum cred ca e timpul sa ne zicem ADIO..ai grija de tine..asa ca pentru mine .. incearca sa nu ma mai cauti o sa te evit pentru o vreme ca sa pot sa imi revin ..sper pentru asta sa nu imi porti pica........

lucruri minunate

Să deschizi cartea la exact pagina pe care o căutai. Când la radio pică exact melodia pe care o fredonai. Să porţi lenjeria ta preferată şi nimeni să nu ştie. Că mergi la gimnastică/fitness ieri. Aşa că astăzi să iei o pauză. Să stai în pijamalele tale întreaga zi. Să te lase cineva înaintea lui la coadă pentru că te grăbeşti foarte tare. Să auzi cuplurile în vârstă povestind despre cum s-au întâlnit. Să-ţi dai seama că încă mai ţii minte numărul de telefon al prietenului tău din copilărie. Persoana care râde la gluma ta foarte proastă. Să te uiţi la ceas fix la 11:11, 12:12, 17:17, etc. Să ghiceşti corect vocea unui interpret dintr-o melodie. Să desenezi lucruri pe fereastra aburită. Când se pun melodiile pe care le-ai cerut. Când vecinul te ajută să cari plasele alea grele. Când cineva zâmbeşte şi chiar pare încântat că faceţi cunoştinţă. Când prietenul tău se asigură că ai ajuns în siguranţă acasă. Să laşi urmele paşilor tăi pe zăpada proaspătă. Să te îndrepţi spre casă având o cutie de pizza în braţe. Când prietenele tale ce lucrează în mc îţi dau doar ţie ceva extra la porţie. Când simţi că versurile din melodia pe care o asculţi au fost scrise special pentru tine. Când primeşti un sms de la persoana la care tocmai te gândeai. Când primeşti sms de noapte bună şi bună dimineaţa, şi-ţi dai seama că eşti primul şi ultimul gând al unei persoane într-o zi. Când găseşti un motiv destul de bun pentru că ai mâncat ceva interzis/dulce/ce n-ar trebui. Să găseşti ambalajul desfăcut la nişte dulciuri de pe raftul din supermarket astfel că te poţi servi fără să te simţi foarte vinovat. Când nu poţi adormi în noaptea de dinaintea unei zi importante. Să faci pe cineva să râdă în timp ce bea apă sau are gura chiar plină. Când strănuţi şi un străin îţi urează “Noroc/Sănătate!”. Când se face lumina verde la semafor exact când ajungi să traversezi strada. Să surprinzi pe cineva cântând la volan şi să împărţiţi nişte râsete. Să te trezeşti înainte să sune alarma ta şi să-ţi dai seama că mai ai multtt timp de dormit. Când cineva îţi ţine cheile şi telefonul în geanta lor/buzunarul lor. Oamenii pe care poţi să-i primeşti acasă fără să faci curăţenie şi ordine repede. Să ajungi acasă după o zi luuungă şi să simţi că cineva îţi găteşte chiar atunci cina. Şi mai sunt încăăăăăăă o grămadăăăăăă de lucruri minunate pe care le facem zilnic. Minunat, nu?

Îmi pierd religia, dar îmi descopăr credinţa

"Ai avut vreodată o revelaţie? E ca atunci când descoperi o soluţie atât de deşteaptă, încât ai impresia că nu îţi aparţine, că ţi-a trimis-o cineva. Teoria gravitaţiei i-a apărut în vis lui Newton. Asta da revelaţie! Să-ţi povestesc… Acum vreo’ săptămână m-am întâlnit cu un tip, am ajuns la el acasă, i-am făcut un masaj cu suflet, pentru că îi promisesem. (Asta cu masajul de relaxare e cel mai plictisitor pretext pe care îl folosesc bărbaţii ca să ne… iubească veşnic, până dimineţă. Niciodată nu e suficient că îi masăm. E abia începutul, dar sunt foarte puţini cei care îţi vor spune asta cinstit.) Dintr-un motiv care ţine de conştiinţă, nu am vrut să duc “masajul” la bun sfârşit. Am plecat. Prichindica de mine umbla tremurând, printre fulgi, fără bani, departe de casă, la orele două, dis-de-dimineaţă. Huston we have a problem! Mergând lipa-lipa prin nămeţi, am ochit un loc unde puteam să fumez o ţigară, adică sub un balcon, lângă o fereastră. Dincolo de fereastră era un băiet care citea dintr-o carte groasă, cu scris mic. Dacă mă cunoşti în persoană, ştii că nu am greţuri de-astea ca timiditatea. I-am bătut omului în geam, gândind că nu voi mai avea nicicând ocazia să fac pe Luceafăra cu un străin, în miezul nopţii. Puştiului nu i-a plăcut poanta (oare de ce?), a stins becul şi l-a chemat pe tată-su. Începusem să mă gândesc la ale mele, la cât rău am făcut celor din jurul meu, la cât de jos am căzut, la toate lucrurile pe care aş vrea să le schimb la mine… poate se îndulceşte pedeapsa. Cel mai important, mă întrebam “ÎNCOTRO?”. Era limpede că mergeam către casă, dar dincolo de asta… în viaţa mea, încotro mă îndrept? N-o să-ţi vină să crezi! Dinu, tatăl băiatului, a deschis fereastra, m-a văzut plângând şi m-a întrebat: - Ai păţit ceva? - Nu. - Ai nevoie de ceva? Ţi-e foame? Ţi-e rău? - Nu, staţi liniştit, fumez asta şi plec. S-a speriat puştiul? Nu am vrut. - Lasă că nu-i nimic. Ai nevoie să vorbeşti cu cineva? Vrei să stăm de vorbă? - Îhmn… e târziu. Fumez asta şi plec. - Hai vino în casă. Stăm puţin de vorbă. În vocea lui Dinu e un sunet pe care îl auzi în vocea bunicii tale când te alintă, când te încurajează şi te mângâie mămos pe frunte. Oamenii aceia m-au primit în casa lor, au vorbit cu mine ca şi cum aş fi fost sânge din sângele lor, m-au hrănit, m-au încurajat, au insistat să rămân la ei peste noapte, am citit din Cuvânt şi mi-au demonstrat că Dumnezeu există. Eu nu eram sigură, dar El există în oameni, în creştinii adevăraţi. Sigur, şi pe mine m-au botezat ai mei când eram mică, m-au învăţat că Doamne-Doamne mă pedepseşte dacă nu sunt cuminte, am memorat “Înger, îngeraşul meu”, am ţinut post, m-am spovedit, m-am împărtăşit. Toate astea până când brusc, n-am mai fost virgină. De atunci, mi-a fost ruşine să mai vorbesc cu un preot. Nu m-am simţit niciodată creştină, aşa… ca la carte. Bine, mi se mai înmuia sufletul când vedeam copii cerşind în frig sau bătrâni alungaţi din casele lor, dar făceam toate celelalte lucruri pe care le face un creştin cu numele. Cu ei e altfel. Doamne-Doamne pe care îl descopăr acum are altă formă. E mai cald, mai blând şi mai înţelegător decât credeam eu, că poate fi. În casa lor e pace, dar e o pace pe care nu o poţi înţelege decât dacă o trăieşti. E ceva ca un echilibru, cu multă iubire, înţelegere şi linişte. E o stare de calm pe care nu am întalnit-o nicăieri. Eu sunt o tipă agitată şi vorbăreaţă, dar în casa lor nu-mi vine să vorbesc. E frumoasă pacea : )" scrisa de diamantul negru

sfarsit / inceput

Dupa o perioada colorata cu pastelurile facultatii si ale jobului ,un clopotel zburdalnic anunta un sfarsit si cum era firesc un inceput.:D no job,yes school:D

Totul este atat de diferit. Mi-am dat seama ca toate detaliile mici le-am pierdut pentru ca am fost umana, frumusetile ascunse al lucrurilor care ma inconjoara. Totul este atat de ciudat.

O mana divina parca mi-a atins usor bratul lasand in urma ei mici descarcari electrice, stiu foarte bine Cine E, dar nu vroiam sa ma intorc si sa ma intalnesc cu ochii lui de culoarea mierii. Totul este atat de greu in acest moment. Nu vroiam sa ma intalnesc cu El in aceasta clipa.insa nu am avut de ales..

E timpul sa continuui,e timpul sa termin..e momentul sa ma opresc,e momentul sa incep...e perioada de concentrare si in acelasi timp clipa de reverie.. e ciudat dar obisnuit in acelasi timp

Regret combinat cu bucurie-sentimente amalgam..

Insa si o fericire stranie..o sa fiu studenta cu acte in regula,cu mancat la cantina mers, la paintball,

la conferintele care ca un facut niciodata nu ajungeam.. e sezonul de trezit la orice ora vrea pleoapa mea adormita sa isi faca intrarea de glorie...fara program fix,fara privit mingea de foc cum inpaienjeneste orizontul batranului Bucuresti,fara scuze mediocre de genul "tre sa plec la job"..

Fara Christian,Criss sau micuta Alexia insa cu Madutza,Paula si mai nou HADASSA...fara Doron Land insa cu ITB,FTB..fara sanwichuri la pachet,insa in nari cu mirosul mancarii de la Institut...-o viata lasata in urma..o viata luata in piept-\saptamana 14-18 mai 2010

Ma asteapta mirifica Italia, oaza mea de resurse...

PS.Welcome,HADASSA MARICA!Desi eu una ti-as fi recomandat sa mai amani venirea in lumea noastra atat de ostila...insa cine sunt eu sa ma opun,daca Domnul a hotarat aceasta minune?Sper ca atunci cand dezamagirea iti va da tarcoale sa ai ca si rezerva de putere momente frumoase drept alinare,sa fii o bucurie continuua in ochii parintilor tai si ca Domnul sa iti pregateasca un destin potrivit cu numele tau!Fii binecuvantata!

spring's smile...by madutza

remeber october

LA MULTI ANI VOUA! Am ajuns terminata azi la casuta mea cu fond negru si bulinute colorate. Cu viteza luminii am trasat chestii nesemnificative,apoi sporovaiala obsnuita cu mine insami(sa ma las molateca pe pat sau sa insist poate apuc sa socializez si cu hainele ce se asteapta spalate?-vechea dilema). sîmbătă mă voi ocupa de grădinarit bucătăria(2 boluri,nitica vesela si un cutit pensionat-sau poate azi are chef Motz sa faca asta). EU..uff...chestie complicata:D Lucrurile nu au fost niciodată prea facile.Intotdeauna am cerut mai mult de la mine cu gîndul că voi reuşi, că este imposibil ca tocmai EU să nu pot apuca cu dinţii imposibilul. Si întotdeauna m-am zbătut: între două codite(impletite sau a la Power Puff), între şcoală şi muncă, între fericire şi tristeţe,intre colegii de facultate si vechii prieteni. Acum am rămas cu povara unui servici şi a unei facultăţi(la cealalta faculta ma renuntat-asta e). cele două poveri nu se pupă şi se exclud una pe cealaltă.(de obicei le vad ca pe mijloace de socializare,dar azi a fost asa crunt)-Oricum,multumesc Tata ca sunt sanatoasa si le pot face pe 2:D. De necrezut este că deja mă paşte exmatricularea.(pe langa faza ca fr.Baban la ultimul examen de anul trecut mi-a sugerat sa imi iau maturica si sa zbor spre alte meleaguri mai insorite-bine ca sunt asa "simtita' incat l-am ignorat si am reusit secular sa promovez examenul =viata grea la Ftb, domle) Oare ce-ar fi să rămîn şi fără job şi fără facultă? Tot ce-mi doresc acum este să se termine mai repede. Situaţia asta. Oboseala. Stresul. Nervii. In cîteva rînduri. Nu mă miră că-s anxioasă şi panicoasă si scriu articole "true":( Nu te irosi.(incerc sa imi tot repet,dar degeaba) E frig. Ieri m-a prins ploaia. Mi-au degerat rinichii şi degetele. Mai e puţin si e weekend. Asta îmi spun în fiece clipă. Mai e puţin şi se mai răresc problemele. Parcă şi ceaţa de pe ochi se mai duce. E toamnă. Seara miroase a iarnă. Pentru curajoşii care-şi scot nasul pe geamul termopan al caminului(ca la restul miroase a arsura de la Miss Maria alias Liliacul). Ieri a fost ziua fratelului meu mai mare :D 26 anisori ,peste cateva zile va fi a mezinului si uite asa numai in sarbatori ar trebui sa o tinem..insa suntem la sute de km (Piatra Neamt) ,chiar mii(2200 km pana la Ove) departare,la ani lumina de cand nu ne-am mai vazut si nu am mai vorbit ca pe vremuri.. Şi ma cutremur la gandul că acum o clipită gîngureau din scutece sau învăţau să meargă sau era Feti cu Motzi la grădi sau iubeau pentru prima oară… Şi cînd te gîndeşti că încă ii privesc ca pe niste pleozi lipsiti de apărare, ca pe niste pui a cărui griijă trebuie s-o port, deşi ştiu că şi-a luat demult zborul. Timpul a zburat atît de repede încît nu am avut timp sa observ cum cresc. Şi nici răbdarea necesară. Pe cînd ei creşteau eu eram cu angoasele mele, pe cînd ei devenea barbati eu eram prea preocupată cu zvăpăielile proprii. Fratelinii mei au fost niste copiii minunati,zvapaiati cu mult prea multa imaginatie :P , cu care obnuiam fac o echipă nemaipomenită.(cel putin la prostii si batai:P) Mi-e dor nespus sa mai stau agatata la limita dintre sol si ramura copacului (sustinuta doar de o bucata de cauciuc prinsa de mijloc) 6 ore din cauza lui Ove care vrea sa imi indeplineasca visul: sormea!Tu trebuie sa aduni in borcan nori si sa ii aduci pe pamant sa le facem ochi si gura sa zambeasca si ei ! , de zilele zglobii de iarna cand fugeam impleticita sa stau cu "Blabele meu",de ziua cand "m-ai uitat" in acea groapa cu zapada la sanius plecand si m-ai recuperat seara cuprins de remuscari si lacrimi... multe alte peripetii... Astept sa imi vina mintea la cap si sa va pot cere iertare pentru fiecare buba-buba,dinte scos,zulitura, pentru momentele cand trebuia sa fiu acolo si nu am fost..promit sa fiu dispusa sa va iert pentru orice .LA MULTI ANI,OVE! LA MULTI ANI,GIOGEN! Chiar imi lipsiti! P.S: nu o sa va iau cadouri (aveti tot ce va doriti oricum),insa promit sa va aduc inimile inaintea Dumnezeului meu...si cine stie poate pe 14.10.2010 nu doar voi trece agale cu masina pivind cu durere spre casa parinteasca,ci voi avea ocazia de a trece pragul si voi fi cu voi-nedespartiti de aceasta data nici de faptul ca sunt crestina sau pentru ca voi urati pocaitii,ci liberi de tot ce a fost inainte pus intre noi

o buna sotie

Scrisoare catre fii mei Gabriel si Nathan Pearl, Nu pot sa-mi imaginez ce fel de lume va aduce ziua de maine, dar daca nu va fi Imparatia de o mie de ani, acea lume va fi si mai ostila familiei. Daca Domnul va mai zabovi suficient de mult, astfel incat voi sa va casatoriti si sa cresteti copii, taticul vostru are cateva cuvinte de sfatuire. In primul rand, trebuie sa stiti ca femeia cu care va veti casatori va fi mama pe viata a copiilor vostri. Tot ceea ce este ea intr-un cumul de experiente din trecut va prezenta in ea si in calitatea ei de mama a copiilor vostrii. Nu exista o decizie mai importanta, care sa aiba o influenta asa de mare asupra viitorului copiilor vostri, ca alegerea partenerei voastre de viata. Relatia dintre barbat si sotia lui are o influenta mai mare asupra copiilor decat orice alt factor. Chiar daca un cuplu isi manifesta deosebirile numai in particular, el nu poate sa ascunda defectele din fata copiilor. Retineti ca familia voastra nu va fi mai buna decat relatia pe care o aveti cu sotia voastra – mama copiilor. Aveti grija sa cultivati relatia cu sotia voastra. Satisfaceti-i nevoile. Faceti-o fericita. Starea ei de spirit va fi 50% din exemplul copiilor vostrii. Daca o veti iubi si o veti pretui pe sotia voastra, si copiii o vor iubi si o vor pretui. Daca veti fi un servitor pentru ea, exemplul se va traduce in experienta lor. Cand cautati o sotie si o mama pentru copii vostri, prima insusire a ei trebuie sa fie faptul ca il iubeste pe Domnul si este o discipola a Lui. Ea trebuie sa stie sa se roage. O fata care Il considera pe Cristos un bun ce i se cuvine de la sine va avea aceeasi atitudine si fata de familia ei. Barbatul si sotia lui sunt impreuna mostenitori ai harului vietii(1. Pt. 3:27). Este nevoie de doi injugati in mod egal, pentru a trage caruta familiei in siguranta prin pustiurile ostile acestei vieti Un al doilea lucru ce trebuie cautat la o posibila sotie este buna dispozitie . E drept ca unii s-ar putea sa ignore complet aceasta insusire, dar eu nu pot sa accentuez indeajuns valoarea si caracterul practic al acestei calitati. O fata care e posaca si nemultumita inainte de casatorie nu se va schimba dintr-o data dupa aceea. Fiecare are incercari si necazuri. Fata fericita, vesela, a invatat sa razbeasca prin ele si sa continue sa se bucure de viata. Nici un barbat nu poate sa faca fericita o femeie posaca. Femeia care nu gaseste bucurie intr-un izvor dinauntrul ei nu o va gasi in greutatile si incercarile casatoriei si ale statutului de mama. Perioada cand se face curte este o gradina in toiul primaverii- totul arata promitator- dar casnicia este o gradina in august, cand incep sa se arate calitatea solului si a semintei solului, deopotriva cu grija impotriva molimei, a taciunelui si a buruienilor. Rodul pantecelui poate fi compromis inainte de germinare. Acordati mare atentie, cu rugaciune alegerii sotiei si a mamei. O fata care usor se simte jignita si plange ca sa va manevreze

va fi pentru voi ca un lant de care atarna o greutate dupa ce v-ati casatorit. Buna dispozitie se vede cel mai bine atunci cand lucrurile nu sunt exact cum ii place ei sa fie. Urmatoarea calitate de cautat este multumirea. Cand o tanara nu este multumita cu familia sau cu imprejurarile din viata ei, o schimbare a mediului si a relatiilor nu o vor face multumitoare. Multumirea nu este o reactie la mediu, ci o expresie a inimii. Evitati fata capricioasa, nemultumitoare, ursuza. Daca ea nu este plina de bucuria vietii inainte de casatorie, cu siguranta ca nu va fi nici dupa. O tanara doamna care era casatorita de mai bine de o luna i-a spus lui Debi : “Niciodata in viata mea nu m-am simtit jignita. Dar de cand m-am casatorit, ma simt mereu cu capsa pusa. Cred ca este din cauza ca acum imi pasa mai mult de acest lucru decat inainte.” Debi i-a spus : “ Nu iti pasa mai mult, ci pur si simplu crezi ca ai mai multe drepturi si, prin urmare, te astepti la mai mult.” Este de retinut ca personalitatea si temperamentul se imbunatatesc dupa casatorie. Cand ingradirile sunt indepartate, libertatea care rezulta dintr-o unire sigura iti permite sa iti exprimi adevaratele sentimente. Baieti, luati aminte la atitudinea fetei fata de tatal ei. N-are importanta cat de josnic este acesta, daca ea e razvratita fata de el, va fi de doua ori mai mult fata de voi. Daca vorbeste nerespectuos cu sau despre tatal ei, va proceda la fel si cu voi. Urmatoarea calitate de cautat este harnicia creatoare . Nu va casatoriti cu o fata lenesa, delasatoare. Stand in pat, bosumflata, poate sa arate foarte imbatranita, neingrijita, smiorcaita, indolenta. Indiferent ce faceti, evitati fata lenesa. Daca vrea sa aiba pe cineva care sa o serveasca, sa se casatoreasca cu un chelner. Veti avea destula treaba cu educatia copiilor ca sa mai trebuiasca sa va educati si sotia. Nu va casatoriti cu fata care crede ca nu dobandeste cel mai bun lucru din lume atunci cand va dobandeste pe voi. Fata care intra in casatorie gandind ca ar fi putut face o partida mai buna nu va fi niciodata multumita, intrebandu-se mereu cum ar fi fost daca... Ocoliti fata care este indragostita de propriul ei chip. Este mai bine se va casaoriti cu o fata simpla care e multumita sa iubeasca si sa fie iubita, decat cu una care isi va petrece timpul incercand sa isi mentina frumusetea trecatoare. Viata e prea vasta si prea incarcata ca sa o petreceti la cheremul unei femei dezamagite care se uita cu regret in oglinda. Ocoliti ca pe ciuma fata care isi urmareste propria cariera in afara caminului. Sotia trebuie sa fie “ajutorul vostru” . Ultima insusire este dragostea pentru copii. O fata care nu vrea ca viata ei sa fie ingruiata de copii va suferi o rana profunda si va merge pe drumul spre nenorocire. Intr-o zi, cu voia Domnului, si voi veti avea propriii vostri copii.