str.Gheorhe Lazar,sector 1 langa Cismigiu(ITB)..

intotdeauna cand am depasit o etapa am incercat din rasputeri sa nu ma uit in urma...sa nu las sa treaca peste umarul meu o privire spre trecut si spre durere....cu GH nu mi-a reusit... pasii ma duc mereu fie in noapte cetoasa plina de fatome,sau in amurg de zi presarata de paiete albastre spre acest loc....unde am pierdut cel mai mult ..am jucat si am dat tot pentru (credeam eu la vremea aceea si voi m-ati ajutat in asta) potul cel mare..am renuntat la tot:familie,prieteni,chiar si la mine...Poate o persoana pierduta ca mine e pierduta si pentru voi. Speram sa gasiti macar o critica,dar ,din fericire,m-ati ignorat. Aveam nevoie de tine..Este acea formula magica ce a deschis multe inimi si a creat insulite de paradis in care au existat doar cuvinte. Este formula si enuntul cel mai complet pe care ne-ar placea sa-l auzim ca ne suna in inima si in suflet, de fiecare data si la fel ca la inceput.Este marfa ce nu se cumpara si care se dobindeste, prin simtire si ctitorire continua. Ai nevoie de cineva chiar si atunci cand poti doar sa taci.Cand cuvintele tale isi aud ecoul doar in inima,cand culoarea uita sa mai treaca senina prin fata retinei tale... Imi vin in minte acum sunetele impaienjenite ale unui pian putin afon dintr-o camera dezordoanta, cu carti pe pe el si hartii,desene aruncate peste tot… O masa mereu plina si prafuita in fata unui pat mare si crem peste care ma asezam si asteptam sa aud cum trozneste surasul… M-au dezamagit oameni. Dar am incercat sa le gasesc o scuza pentru atitudinea, faptele lor (altfel, nu ii pot ierta): natura umana e adeseori construita dintr-o panza slaba. Si ii inteleg. Nu ii reneg. Nu ii arunc intr-o temnita, incatusati. Ba chiar am incercat sa ii ajut. Ii las in voia aripilor lor, sa zboare. Multi au renuntat la principii si ce-i mai grav- la promisiuni. Privesc omul in ochi dupa atata timp (suntem schimbati amandoi), simte ca se minte singur.Eu ii zambesc ca si cum ar fi un om aflat pe moarte numai ca sa ii dau impresia ca nu mai conteaza incalcarea promisiunilor… ca si cum totul ar fi bine. Insa, eu ma intorc cu regretul de a-l fi cunoscut. Nu. Gresesc! Nu ar trebui sa regret asta! Orice om inseamna o noua experienta, o alta gena a unui prototip social. Nu te speria ca ma contrariez singura. E normal. Pana la urma, fiecare contribuie la o mai buna cunoastere cognitiva. Aici e momentul cand le multumesc.

Suntem in formare, nu? Da… e ca si cum am lua un diamant care se crede piatra si ca sa arate mai bine, piatra se tavaleste in tot felul de substante: noroi, sta in ploaie ca poate rugineste si isi schimba culoarea, praf ca sa arate mai stralucitoare si tot asa. Partea cea mai proasta pentru aceste pietre poarta denumirea de: regret. La un moment dat, dupa atata tavaleala in stanga si in dreapta, incepe regretul, cautarea originilor, iertarea pacatelor.Nu mai vreau sa mai iubesc oamenii. Mi-e de-ajuns. Prefer sa privesc in ochi de copil. Sa pot sa ii vorbesc si el sa imi zambeasca si sa ma ia in brate. Neg ideea de a fi om in acest moment. EU ma aflu intre cele doua deocamdata…