ultimile cuvinte inainte de moarte

Hello...M-am trezit azi,greu,tare greu.Nu e nimic din ce mi-am dorit sa fie asa cum e acum. Ma sfarsesc aici, girl...striga spiritul dupa mine azi de dimineata.Si eu ce sa-ti fac?De cate ori sa te mai pun pe picioare ca tu esti prea schiload sa mergi singura?Back de pe plaiurile miorlaite ale Moldovei,m-am gandit sa aduc o boare abia tresarita de Piatra Neamt.Plecasem cu gandul ca voi reusi sa strang in "borcanul" meu hulpav nu doar aer somnoros de munte, ci si o dara de adevarata viata.Ca de obicei avionul meu molatec nu s-a inaltat destul de high iar mainile mele au ramas iarasi goale..de ceva vreme ma gandesc la acest fenomen ciudat pentru unii dar excesiv de normal si rutinar pentru altii :MOARTEA .. Probabil si din cauza fenomenelor din jurul meu trepidez concentric cu acest "simbol" Ajungi la spital si esti la capat. Cu cancer in faza terminala. Si prietenii vin sa te viziteze, cu zambete false, zicand: inveseleste-te, maine vei fi mai bine. (si doar tu stii ce dureri crunte ai cand iti vomiti ficatul).Nimeni nu stie cum sa se poarte cu tine.Totul e aiurea..vorbele lor,comportamentul..pana si privirea.. dar asta nu pentru ca nu le pasa, ca sunt oameni cu bucati de polistiren in loc de inima, ci doar nu stiu cum sa reactioneze Habar nu avem ce sa facem cu o persoana muribunda. un proverb armean in felul lui intelept de a dogmatiza spune:Mormântul este disponibil oricând si se închide pentru totdeauna. oare care sunt ultimele ganduri inainte de moarte?Te rupi atunci in mii de ganduri care se zbat sa te desparta in fragmente mici,ai simtit vreodata asta? Asculţi poveşti, auzi cuvinte, simţi ce simţi şi taci. Nu-ţi pierzi speranţa niciodată, nu ai fost construit să-ţi pierzi speranţa. O picătură de dragoste te încarcă pozitiv pentru ani întregi de suferinţă. Dacă cineva ţi-ar şti secretul, lumea ar fi mai bună. Fire de praf pe o podea din gresie albă, luciu pierdut şi sec. Nu este impasibilitatea voinţei de a lupta împotriva sorţii, a ceda este biblia laşului. Ai încercat vreodată să rezişti tentaţiei de a renunţa? Ai încercat vreodată să aştepţi? Să mergi până la capăt, să lupţi fără oprire pentru nesiguranţa zilei de mâine? Floarea crescută pe un maldăr de gunoaie este mult mai frumoasă decât floarea crescută întru-un ghiveci pe pervazul ferestrei. De ce? Poate fiindcă nu-i dădea nimeni nicio şansă? Poate fiindcă a reuşit acolo unde mulţi au eşuat, poate fiindcă nu şi-a pierdut niciodată speranţa. Dă-i diamantului din nămol şansa să strălucească, curăţă-l şi arată-i razele de soare, iar el o să ţi le strângă pe toate într-o strălucire ameţitoare. Ai scris pe un petec de hârtie ignoranţă, ai desenat pe un zid de cărămidă fortă, ai lăsat cu picioarele tale în praf o urmă semnificând dorinţă, ce-ţi mai lipseşte omule să fii fericit? Viaţa? Nu suntem noi drepţi să ne judecăm pe noi înşine, dar avem dreptul să ne criticăm... Nu-ţi pierde speranţa, o primeşti o singură dată si nu se regenerează, se topeşte picătură cu picătură şi se evaporă într-un nor de singurătate. Nu vrei ceaţă, nu vrei nori, vrei soare. Respiră adânc şi ia-o de la capăt. Îi savuram acreala, de parcă gustul acela neplăcut i-ar restitui sensul a ceea ce s-a întâmplat, aşa cum o căinţă umilă şi necesară îţi aminteşte prin gustul ei aspru greşeala pe care ai făptuit-o, vina pe care o porţi. Şi te gândesti la viaţă, care-i falsă şi rareori îşi arată la suprafaţă raţiunile, dar în schimb adevăratul ei parcurs se află în adâncime, ca un fluviu subteran. Vezi tu, viaţa se umple puţin câte puţin şi dă pe dinafară fără să-ţi dai seama, dar într-o zi umplerea aceea înseamnă prea mult, iar la un moment dat mulţimea de lucruri, de obiecte, de amintiri, de vise sau semivise nu-ţi mai spune nimic. E doar un murmur indistinct, un nod, un sughiţ care nu urcă şi nici nu coboară, te sufocă. Ştii, nimic nu ajunge. Într-adevăr nimic nu ajunge, nici măcar prezentul, iar trecutul e un dezastru. Şi cine se mai gândeşte la ceea ce s-ar putea întâmpla mâine, de vreme ce trecutul i-a lăsat o oarecare amărăciune? Totul este în ţăndări. Fragmentele au zburat dintr-o parte în alta şi nu pot să le adun. Suntem pe lungimi de unde diferite. Eu o văd pe a ta şi pot intra în ea când vreau, fără ca tu să poţi face la fel cu a mea. Eu exist fără ca tu să trebuiască să fii cu mine. Avem nevoie de o concentrare în amintirea cea mai ascunsă, aceea care ne-a făcut fericiţi în trecut şi pe care o dorim poate în viaţa noastră viitoare. va urma